TNT a anuntat astazi achizitia intregului pachet de actiuni al LIT Cargo, companie care detine pozitia de lider pe piata de curierat din Chile. TNT va integra extinsa retea rutiera a companiei chiliene in propria infrastructura, consolidandu-si in acelasi timp pozitia pe piata de curierat national de pe continent. Totodata, se realizeaza un nou pas cheie in dezvoltarea retelei rutiere din America de Sud (SARN), retea care conecteaza Chile, Brazilia si Argentina, reconfirmand obiectivul TNT de a deveni lider in domeniul fluxurilor intercontinentale pe un al doilea continent, dupa Europa. In acelasi timp, evolutia ascendenta la nivel regional va veni in sprijinul conexiunilor intercontinentale.
Creata in 1952, LIT Cargo este o companie de transport rutier profitabila, care a reusit sa transforme o afacere de familie intr-un lider de piata, cu peste 1500 de angajati. Compania administreaza actualmente o retea nationala moderna, cu un inalt grad de automatizare, care include 55 de centre operationale si opereaza cu o flota de 496 de vehicule. Cresterea anuala a cifrei de afaceri a LIT Cargo a depasit 25% in ultimii trei ani, depasind trendul ascendant al pietei. Compania deserveste piete verticale cheie, asa cum sunt cea electronica si high tech, domeniul farmaceutic sau piata componentelor auto.
Marie-Christine Lombard, Group Managing Director al diviziei Express, membra a TNT Board of Management, a declarat: “TNT este pe cale de a deveni lider intra-regional in America Latina. Asemenea platforme operationale complexe, asa cum sunt cele din Chile si Brazilia, ofera partenerilor nostri avantajul unui portofoliu integrat de servicii de curierat nationale, internationale sau trans-frontaliere”.