Termeni si Conditii

Termeni si Conditii TNT aplicabile serviciilor de transport si serviciilor aditionale oferite

Termenii si conditiile expuse in aceasta sectiune sunt traducere a variantei originale, disponibila in limba engleza. In varianta tradusa pot exista diferente date de reglementari din tara de origine a transportului.  

1. DEFINITII

Urmatoarele definitii vor fi folosite in stabilirea termenilor si conditiilor de mai jos si vor guverna contractul de transport, precum si de servicii aditionale, incheiat intre dvs., in calitate de client, si noi, TNT.

“noi”,”noua”,”ale noastre” si TNT se refera la TNT Express Worlwide N.V. si la grupurile sale de companii (“TNT”), cat si la angajatii, agentii sau alte persoane care vin din partea acestora;

“dvs.” si “ale dvs.” se refera la proprietarul continutului transportului sau la expeditor;

“transport” se refera si include totalitatea operatiilor si serviciilor furnizate de noi in legatura cu transportul;

“alte servicii aditionale” se refera la toate serviciile oferite de noi si care nu sunt servicii de transport al expedierilor, inclusiv, dar nelimitandu-se la servicii de depozitare, sortare, imbinare, consolidare, ambalare, instalare, servicii cu valoare adaugata si servicii de consultanta in domeniul transporturilor.

“expediere” se refera la bunuri sau documente, colete, pachete sau marfa de orice natura (indiferent daca este ambalata in unul sau mai multe pachete) ce ne sunt incredintate de catre client si pe care le-am acceptat in vederea transportului de la o adresa catre alta sau in legatura cu care am acceptat sa efectuam alte servicii, guvernate sau nu de un contract de transport;

“articole interzise” se refera la orice marfa sau material al carui transport este interzis de o lege, o norma sau o reglementare din tara de origine sau destinatie, precum si din orice alta tara prin care tranziteaza expeditia;

“AWB” (Air Way Bill) reprezinta scrisoare de trasura, contract de transport aerian/rutier.

2. PARTEA CU CARE SE INCHEIE CONTRACTUL

Clientul va incheia contractul de transport si servicii aditionale cu orice sucursala sau oficiu al TNT ori cu oricare companie ce lucreaza in numele TNT (sub licenta), care accepta transportul clientului sau, dupa caz, prestarea unor servicii aditionale. Prin contract, clientul isi da acceptul cu privire la subcontractarea intregului contract de transport si/sau servicii aditionale sau a unei parti al/ale acestuia, in conditiile stabilite de noi.

3. ACCEPTUL CLIENTULUI REFERITOR LA CONDITIILE DE TRANSPORT

In momentul remiterii catre TNT a coletului, pachetului sau a documentului, clientul va accepta termenii si conditiile expuse in contractul de transport si/sau de servicii aditionale, in numele sau, cat si al altei persoane ce ar putea avea un interes asupra expedierii respective; sau in ceea ce priveste serviciile aditionale efectuate, indiferent daca a semnat sau nu contractul de transport. Termenii si conditiile noastre se refera de asemenea si la orice alta entitate subcontractata in vederea colectarii, transportului, livrarii marfii sau pentru efectuarea serviciilor aditionale solicitate, la fel ca si la angajatii TNT. Doar angajatul, agentul sau subcontractorul autorizat de catre TNT poate modifica aceste termene si conditii in forma scrisa. Daca clientul remite un colet sau document cu instructiuni verbale sau scrise, instructiuni ce contravin acestor conditii, TNT nu va fi obligat sa respecte aceste instructiuni.

4. SCOPUL CONTRACTULUI

4.1 Chiar daca intre client si noi a fost incheiat un alt tip de contract, acesti termeni si conditii se aplica contractului incheiat intre client si noi cu referire la transportul aflat sub incidenta acestui contract.

4.2 Prin incheierea cu noi a oricarui tip de contract, clientul este de acord cu urmatoarele:
- contractul este un contract de transport al marfii de tip rutier, daca transportul are loc pe cale rutiera;
- contractul este un contract de transport al marfii de tip aerian, daca transportul are loc pe cale aeriana;
- contractul este un contract de transport al marfii de tip maritim, daca transportul are loc pe cale maritima;
- contractul este un contract de prestari servicii, daca se refera la serviciile aditionale, altele decat cele de transport.

5. BUNURI PERICULOASE SI SECURITATE

5.1 Cu exceptia circumstantelor mentionate la clauzele 5.2 si 5.3, noi nu transportam si nici nu prestam servicii aditionale in legatura cu bunuri care sunt sau sunt considerate in opinia noastra periculoase, inclusiv dar nelimitandu-se la cele din specificatiile ICAO (Organizatia de Aviatie Civila Internationala), IATA (Asociatia de Transport Aerian International), codul IMDG (Bunuri Periculoase Maritime Internationale), Regulamentul European privind Transportul International Rutier de Marfuri Periculoase (ADR) sau alte regulamente nationale sau internationale cu privire la transporturi sau servicii aditionale in legatura cu bunuri periculoase.

5.2 Este la latitudinea noastra sa acceptam sa transportam sau sa efectuam servicii cu privire la anumite categorii de bunuri periculoase in unele tari, cu conditia obtinerii de catre client a statutului de beneficiar autorizat, statut care trebuie anuntat in scris catre noi inainte de a fi acceptat transportul. Aceste bunuri periculoase vor fi acceptate numai daca ele indeplinesc conditiile reglementarilor in vigoare (vezi clauza 5.1), precum si cerintele noastre. Detaliile cerintelor noastre impreuna cu procedurile pentru obtinerea statutului de beneficiar autorizat sunt disponibile la cel mai apropiat oficiu. Pentru transportul de bunuri periculoase se va aplica o suprataxa.

5.3 Anumite bunuri periculoase sunt exceptate de la cerintele beneficiarului autorizat de mai sus. Detalii pot fi obtinute de la cel mai apropiat oficiu TNT.

5.4 Clientul trebuie sa se asigure si sa certifice prin acest contract faptul ca transportul nu contine nici un articol interzis, asa cum este specificat in ICAO anexa 17 sau in alte regulamente nationale sau internationale ce guverneaza securitatea aeriana. De asemenea, clientul trebuie sa furnizeze o descriere completa a continutului transportului pe contractul de transport sau pe orice alt document aferent transportului, raspunderea clientului nefiind limitata de furnizarea acestor informatii.

5.5 Toate expedierile transportate sau manipulate de catre TNT sunt supuse controalelor de securitate care pot include folosirea razelor X, detectarea urmelor de explozibil si alte metode de control de securitate, lucru pe care clientul il accepta prin semnarea contractului, impreuna cu acceptarea faptului ca transportul poate fi deschis si inspectat oriunde in tranzit.

5.6 Clientul trebuie sa declare ca a pregatit expedierea in vederea transportului sau in vederea efectuarii altor servicii, in conditii de securitate, prin intermediul unui personal de incredere angajat, si ca transportul a fost protejat impotriva interventiilor neautorizate ce pot aparea in timpul pregatirii, depozitarii si transportului, inainte ca expedierea clientului sa fie preluata de TNT. In functie de destinatia transportului si in conformitate cu reglementarile internationale in ceea ce priveste securitatea transporturilor cargo aerian la care TNT a aderat, este posibila retinerea temporara a expedierii intr-un centru operational TNT.

5.7 Nu acceptam transporturi ce contin bunuri interzise.

5.8 Ni se poate solicita sa furnizam informatii, inclusiv datele dumneavoastra personale, pentru expedierile dumneavoastra autoritatilor din tara de destinatie sau autoritatilor din tara de tranzit pentru vama si/sau din motive de securitate.

6. CONTROALELE LA EXPORT

6.1 Clientul isi asuma responsabilitatea si garanteaza conformitatea cu toate legile aplicabile in domeniul controalelor exportului, inclusiv, dar nelimitandu-se la legile si normele care interzic comertul neautorizat de produse militare si alte bunuri si servicii strategice, precum si tranzactii financiare si comerciale cu persoane fizice si entitati desemnate in tarile spre, din, prin sau peste care transportul clientului poate fi transportat, sau legile si normele care impun conditiile in conformitate cu care anumite tehnologii, informatii si produse de baza pot fi transportate la, din, prin sau peste orice tara peste care expedierea poate fi transportata.

6.2 Clientul garanteaza de asemenea catre TNT ca el sau oricare dintre partile implicate in expediere nu apar in vreunul din programele de sanctionare a Natiunilor Unite, in programele regionale si nationale de punere in aplicare si/sau completare a acestora, precum si pe listele celor care fac obiectul unor masuri legale autonome.

6.3 Clientul este de acord sa identifice transporturile care fac obiectul controalelor de reglementare a exporturilor si sa ne furnizeze informatiile si toate documentele necesare pentru a se conforma reglementarilor in vigoare.

6.4 Clientul este responsabil pe cheltuiala sa de identificarea licentelor si autorizatiilor de export si de import cerute pentru transport, de obtinerea oricaror licente si autorizatii necesare, asigurandu-se ca destinatarul este autorizat de legea tarii de origine, de tara de  destinatie sau de orice alta tara care are jurisdictie asupra bunurilor transportate.

6.5 TNT nu isi asuma nicio responsabilitate fata de client sau fata de orice alta persoana pentru actele de neconformitate ale clientului cu legile de control ale exportului, sanctiuni, masuri restrictive si embargouri.

7. DREPTUL DE INSPECTIE

7.1 Clientul este de acord cu faptul ca TNT sau orice autoritate guvernamentala, incluzand autoritatile vamale si de securitate, pot oricand deschide si inspecta coletul transportat.

8. CALCULUL TIMPILOR DE TRANZIT SI TRASEUL TRANSPORTULUI

Zilele de sambata - duminica, sarbatorile legale si zilele nebancare, intarzierile cauzate de autoritatile vamale, intarzierile datorate respectarii cerintelor locale de securitate obligatorii  sau alte evenimente necontrolabile, nu sunt incluse in timpii de livrare “door to door” declarati de noi. Traseul ales pentru efectuarea transportului si metodele de transport sunt la latitudinea companiei TNT.

9. VAMUIREA

9.1 Prin acest contract, clientul numeste pe TNT ca agent intermediar de reprezentare vamala si de trecere a expedierii prin vama. Daca TNT subcontracteaza aceasta activitate, clientul certifica prin acest contract ca suntem liberi sa desemnam un agent vamal care sa efectueze vamuirea. Daca autoritatile vamale solicita documentatie aditionala pentru confirmarea operatiunii de import / export sau pentru vamuire, este obligatia clientului sa o furnizeze, pe cheltuiala acestuia.

9.2 Prin aceasta, clientul certifica faptul ca toate declaratiile si informatiile furnizate, in legatura cu exportul si importul transportului sunt adevarate si corecte. Clientul cunoaste faptul ca in eventualitatea in care aceste date legate de transport nu sunt corecte, risca o plangere de natura civila sau penala, iar pentru plata penalitatilor se poate trece la punerea in vanzare a expedierilor acestuia. In mod benevol, TNT poate asista clientul in completarea procedurilor vamale si a celorlalte formalitati, iar aceasta asistenta va fi data pe riscul clientului. Clientul este de acord sa ne asigure impotriva oricaror plangeri ce pot fi aduse impotriva TNT, plangeri determinate ca urmare a informatiilor ce ne sunt furnizate de client, iar orice cost  ce va aparea in legatura cu acest fapt ne da dreptul sa solicitam plata cheltuielilor datorate pentru asistenta data in aceste conditii.

9.3 Orice taxe vamale (inclusiv, dar nelimitandu-se la TVA, daca aceasta este aplicabila), penalitati, taxe de depozitare sau alte cheltuieli ce pot aparea ca urmare a unor operatiuni vamale sau guvernamentale sau datorate unei documentatii incomplete furnizate de catre client sau destinatar in vederea obtinerii unei licente sau permis, vor fi suportate de catre clientul sau destinatarul expedierilor. In cazul in care TNT decide sa taxeze destinatarul si acesta refuza sa plateasca taxele suplimentare ce pot aparea, atunci clientul este de acord sa le plateasca, impreuna cu taxa datorata catre TNT pentru serviciile suplimentare furnizate. Pe langa acestea, clientul va prezenta o garantie pentru oricare din taxele vamale, penalitatile sau taxele de depozitare sau pentru orice alte cheltuieli, asa cum rezulta din conditiile de mai sus.

9.4 TNT se va stradui sa urgenteze toate formalitatile vamale pentru transportul clientului, dar nu este raspunzator pentru intarzieri, pierderi sau daune cauzate de incidente datorate personalului vamal sau altor reprezentanti guvernamentali.

10. ADRESE INCORECTE SI CASUTE POSTALE

10.1 Daca TNT nu poate livra transportul clientului datorita unei adrese incorecte, va face tot posibilul, in limite rezonabile, sa gaseasca adresa corecta. TNT va anunta clientul de modificarea facuta si va livra sau va incerca sa livreze expedierea la adresa corecta, putand cere taxe suplimentare.

10.2 TNT nu livreaza documente, colete sau pachete la casute postale, cu exceptia unui numar limitat de tari destinatare (lista acestora se gaseste la sucursalele si oficiile TNT, care au acceptat expedierea clientului si livrarea acesteia la casuta postala in cauza) si numai daca este furnizat numarul de telefon al destinatarului. In cazul in care, dupa o prima incercare, TNT nu poate efectua livrarea, clientul este de acord cu faptul ca TNT va putea returna transportul la expeditor, contra-cost.

11. LIVRAREA TRANSPORTULUI

11.1 Atunci cand TNT nu poate efectua livrarea unui transport din orice motiv, va incerca sa lase o nota la adresa destinatarului din care sa reiasa faptul ca s-a incercat livrarea si se vor furniza informatii despre actuala locatie a transportului. Daca livrarea nu s-a putut efectua nici dupa a doua incercare sau daca destinatarul refuza sa accepte transportul, TNT va incerca sa contacteze clientul pentru a cadea de acord asupra urmatoarelor operatiuni. Clientul este de acord sa plateasca orice alte costuri ce pot rezulta din retrimiterea sau returnarea transportului sau din alte incercari de livrare. Daca TNT nu primeste instructiunile clientului sau ale destinatarului cu privire la livrarea expedierii in termen de 9 luni de la data depunerii trimiterii postale, continutul coletului respectiv intra in proprietatea TNT, fiind la latitudinea TNT sa distruga sau sa vanda continutul acestuia, fara nici o responsabilitate fata de client.

Instructiuni speciale de livrare

11.2 Clientul sau destinatarul transportului poate da instructiuni (prin intermediul site-ului TNT sau prin orice alt mijloc) sa livram transportul catre o alta locatie/persoana (spre exemplu un vecin si/sau
o adresa in vecinatate) sau destinatarul isi poate exprima dorinta de a ridica transportul de la o adresa dintr-o locatie aprobata de TNT. Cand clientul solicita si TNT accepta instructiunile speciale de livrare ale serviciului, urmatoarele dispozitii se aplica:

11.2.1 dovada de primire a transportului furnizata de catre TNT pe care apare o persoana si /sau locatie de livrare alternativa constituie dovada de livrare a expedierii;

11.2.2 TNT nu este raspunzator pentru nicio pierdere sau deteriorare de orice fel produsa ca rezultat al indeplinirii instructiunilor speciale de livrare furnizate de client;

11.2.3 clientul este de acord sa ne despagubeasca si sa ne asigure impotriva tuturor revendicarilor, costurilor, reclamatiilor si cheltuielilor (inclusiv onorariile si cheltuielile rezonabile ale avocatilor) ce pot fi produse companiei TNT din cauza pierderii sau deteriorarii oricarui transport ca rezultat al indeplinirii instructiunilor speciale de livrare. TNT isi rezerva dreptul de a percepe o taxa de administrare pentru indeplinirea instructiunilor speciale de livrare.

12. OBLIGATIILE CLIENTULUI

Clientul garanteaza urmatoarele:
12.1 continutul transportului (incluzandu-se in acest caz, dar fara a se limita la greutatea sau la numarul de articole aferente transportului clientului) a fost descris corect pe AWB, continutul transportului a fost corect etichetat, iar etichetele au fost bine fixate de catre client intr-un loc vizibil, la suprafata expedierii, de unde acestea pot fi usor observate;

12.2 detaliile de contact ale destinatarului au fost scrise complet, corect si citet pe AWB si pe eticheta bine fixata pe suprafata vizibila a transportului si sunt usor de observat;

12.3 continutul transportului a fost pregatit si ambalat sigur, pentru a fi protejat pe intreg parcursul transportului, inclusiv impotriva riscurilor ce pot aparea in procesele de sortare, manipulare;

12.4 clientul a declarat corect greutatea transportului si furnizeaza orice echipament special necesar descarcarii sau incarcarii in/din vehiculele TNT;

12.5 clientul a etichetat corespunzator coletele cu greutati de 30 de kg sau mai grele, aplicand eticheta speciala “heavy weight” (“marfuri grele”) intr-un loc vizibil pe suprafata coletului;

12.6 continutul transportului nu este restrictionat prin regulamente IATA, ICAO, IMDG sau ADR si nu contine bunuri interzise, iar expeditorul sau destinatarul nu sunt persoane fizice sau membre ale unor organizatii care nu pot efectua transporturi datorita aplicarii unor legi sau regulamente care interzic acest lucru;

12.7 in cazul in care clientul cere ca destinatarul sau un tert sa plateasca anumite taxe, iar acesta nu plateste, clientul se obliga sa le plateasca in termen de 15 zile de la data emiterii facturii catre client;

12.8 clientul se obliga sa respecte aplicarea legilor si a conventiilor mentionate in aceste Termene si Conditii;

12.9 clientul trebuie sa se asigure ca a atasat la expediere factura comerciala corecta (mentionand corect adresa de facturare, datele de identificare ale destinatarului, descrierea corecta si completa a marfii si primele 6 cifre, conform sistemului «HS»);

12.10 clientul este de acord sa-si ia toate masurile de siguranta in conformitate cu conventiile, directivele si legislatia in vigoare, cu privire la protectia datelor personale, in cazul aparitiei unor incidente care determina pierderea sau care determina imposibilitatea de livrare a unui transport de catre TNT;

12.11 clientul trebuie sa se asigure ca fiecare expediere ce urmeaza a fi transportata de TNT nu depaseste valoarea de 25.000 Euro. Pentru transporturi a caror valoare depaseste 25.000 Euro este necesar acordul prealabil din partea TNT.
Clientul este de acord sa ne asigure impotriva oricaror reclamatii ce pot fi aduse impotriva companiei TNT si care pot determina costuri, prejudicii si alte cheltuieli, inclusiv cheltuieli judiciare, si care pot sa apara in urma nerespectarii de catre client a acestor obligatii.

13. LIMITELE RASPUNDERII

RASPUNDEREA PENTRU SERVICII DE TRANSPORT

13.1 Conform clauzei 14 de mai jos, raspunderea TNT pentru orice pierdere, deteriorare sau intarziere produsa in timpul transportului este limitata dupa cum urmeaza:

13.1.1 Daca transportul coletului se desfasoara partial sau total pe calea aerului si are ca destinatie finala sau escala alta tara decat cea de plecare, se aplica dispozitiile Conventiei de la Varsovia din 1929 (amendata de protocolul de la Haga din 1955), ale Protocolului nr. 4 de la Montreal (1975) sau ale Conventiei de la Montreal din 1999. Aceste tratate internationale guverneaza si limiteaza raspunderea pentru pierdere, distrugere sau intarziere a transportului la 19 drepturi speciale de tragere / kg brut.

13.1.2 Daca transportul rutier al coletului este facut in totalitate in cadrul, dintr-o sau spre o tara care este parte a Conventiei Pentru Transport International Rutier din 1956 (CMR), raspunderea pentru pierderea sau distrugerea coletului este guvernata de CMR, ceea ce inseamna o limita de maxim 8,33 drepturi speciale de tragere / kg brut . In caz de intarziere, daca clientul poate face dovada ca a suferit pierderi din cauza intarzierii, raspunderea noastra se limiteaza la returnarea sumei care s-a platit pentru efectuarea transportului, proportional cu tot transportul sau cu fractiunea din transport afectata.

13.1.3 Daca transportul rutier al coletului este facut in totalitate in cadrul unei tari care nu este parte a CMR sau intre doua tari care nu sunt parti a CMR, raspunderea pentru pierderea sau distrugerea coletului se considera a fi guvernata de CMR si prin urmare limitata la 8,33 drepturi speciale de tragere / kg brut. In caz de intarziere, daca clientul poate face dovada ca a suferit pierderi din cauza intarzierii, raspunderea noastra se limiteaza la returnarea sumei care s-a platit pentru efectuarea transportului, proportional cu tot transportul sau cu fractiunea din transport afectata.

13.1.4 Daca nici una dintre clauzele 13.1.1 – 13.1.3 mentionate nu se aplica, iar TNT este responsabil fata de client din orice motiv pentru serviciile de transport furnizate, incluzandu-se fara nici o limitare nerespectarea contractului, neglijenta, un act de vointa sau vina, raspunderea noastra pentru pierderea sau deteriorarea produsa, nelivrarea sau livrarea eronata a transportului clientului, totala sau partiala, este limitata in toate cazurile la minimul valorii de piata a expedierii in momentul transportului sau la costul de reparatii aferent transportului, limita noastra de raspundere neputand depasi maxim 17 euro/Kg brut, respectiv suma maxima de 10.000 euro / transport. In cazul intarzierii transportului si in cazul prezentarii dovezilor conform carora clientul a suferit pierderi, limita raspunderii noastre se refera la returnarea valorii serviciului prestat catre client si platit de acesta, pentru transportul intarziat.

13.1.5 Acolo unde se aplica conventiile sau acolo unde si in masura in care se aplica alte norme obligatorii din legislatia nationala, raspunderea TNT va fi guvernata de si limitata in conformitate cu normele aplicabile.

RASPUNDEREA PENTRU ALTE SERVICII

13.2 Conform clauzei 14 de mai jos, daca suntem raspunzatori pentru pierderile produse in urma altor servicii aditionale efectuate, pierderi determinate de, dar nelimitandu-se la incalcarea contractului, neglijenta, un act de vointa sau vina, raspunderea noastra este limitata in toate cazurile la 10.000 euro / eveniment sau pentru o serie de evenimente care au determinat acelasi efect sau, in cazul pierderii sau deteriorarii unui transport, la minimul valorii de piata a expedierii sau la costul de reparatii aferent transportului. In toate cazurile, limita maxima a raspunderii nu poate depasi 3.40 euro/Kg brut, respectiv o suma maxima de 10.000 euro / eveniment sau serie de evenimente.

14. EXCEPTII DE LA RASPUNDERE

14.1 TNT nu poate fi tinut raspunzator pentru nici un fel de pierderi sau daune indirecte (pierderi de venit, de profit, de piete de desfacere, de reputatie, de oportunitate etc.), chiar daca ar fi avut cunostinta ca astfel de pierderi se pot produce, sau pentru orice alte prejudicii indirecte, speciale sau subsecvente, rezultand din incalcarea contractului, neglijenta,  act de vointa sau vina.

14.2 TNT nu poate fi tinut raspunzator pentru neindeplinirea oricaror obligatii rezultate din:

14.2.1 circumstante ce nu se afla sub controlul nostru, dar fara a se limita la:
- acte naturale ce includ cutremure, cicloane, furtuni, inundatii, incendii, epidemii, ceata, zapada sau inghet;
- forta majora ce include (dar fara a se limita la) razboaie, accidente, greve, embargouri, dispute locale, pericole aeriene, revolte civile etc;
- intreruperi locale sau nationale ale transportului aerian sau cel rutier sau probleme mecanice ce pot aparea in modul de transport;
- defecte latente sau vicii inerente ale transportului;
- acte criminale ale tertilor, cum ar fi furtul sau incendiere intentionata.

14.2.2 acte sau omisiuni ale tertilor precum:
- daca clientul (sau orice alta parte care reclama un interes asupra transportului si care determina clientul sa nu respecte contractul) nu-si respecta obligatiile expuse prin aceste termene si conditii, precum si garantiile expuse la clauza 12 din versiunea lunga a Termenelor si Conditiilor de transport ale TNT;
- orice act sau omisiune a unui serviciu vamal, a unor linii aeriene, a unui aeroport sau institutie guvernamentala;

14.2.3 daca continutul coletului sau o parte a acestuia, se afla pe lista articolelor prohibite, chiar daca expedierea a fost acceptata din greseala;

14.2.4 refuzul TNT de a face orice plati ilegale in numele clientului.

14.3 Conform prezentei, nu suntem transportatori obisnuiti si nu acceptam din partea clientului responsabilitatile avute de transportatori obisnuiti.

15. SERVICII CU LIVRARE IN TIMP DEFINIT

Daca TNT nu reuseste sa livreze bunurile cu timp definit (pe care TNT le poate oferi si clientul le-a solicitat), in timpul specificat si acest lucru nu a fost cauzat de un eveniment prevazut la clauza 14.2 si daca clientul notifica TNT-ului acest incident conform clauzei 19, transportul se va taxa pentru timpul de livrare real (de ex. inainte de pranz) si nu pentru pretul solicitat de client (de ex. inainte de ora 9 am), daca serviciul prestat de TNT face parte din aceeasi categorie de servicii ca si cel solicitat de client.

16. BUNURILE DE VALOARE

TNT recomanda ca bunurile de valoare, precum pietrele pretioase, metalele pretioase, bijuteriile, banii, mobila neprotejata, sticlaria, portelanul, obiectele de arta, antichitatile, documentele importante, inclusiv pasapoarte, titluri de valoare, actiuni sau certificate, sa nu fie trimise prin reteaua de livrare a companiei TNT, deoarece sistemul implica manipulari mecanice si sortari automate, precum si multiple transbordari in/din vehicule, si care pot determina pierderi si/sau distrugeri ale bunurilor. In cazul in care, la cererea clientului, se realizeaza totusi transportul acestor bunuri prin reteaua de livrare TNT, acesta se va realiza pe raspunderea clientului.

17. RASPUNDEREA EXTINSA

17.1 Datorita riscului pierderii sau distrugerii continutului unui colet sau pachet, TNT pune la dispozitia clientilor sai un serviciu suplimentar de raspundere extinsa  a bunurilor transportate, serviciu ce este activat prin completarea casutei relevante de pe AWB. Raspunderea  noastra extinsa acopera toate riscurile privind pierderea sau distrugerea in timpul transportului, pana la o suma maxima de 25.000 EURO/transport. In cazul in care valoarea transportului este mai mare de 25.000 EURO este necesar acordul prealabil din partea TNT inainte de a achizitiona o astfel de raspundere extinsa de la noi. Raspunderea extinsa nu se aplica pentru pietre pretioase, metale pretioase, laptop-uri, ecrane cu plasma si LCD, bijuterii, bani, sticla, obiecte de arta, antichitati, documente (altele decat cele ce se refera la costurile de refacere mentionate la clauza 17.2 de mai jos) sau orice alte filme, benzi, discuri, carduri de memorie sau orice alt dispozitiv de stocare a datelor sau imaginilor. In cazul in care clientul doreste sa transporte astfel de bunuri, recomandam incheierea unei asigurari proprii, aferente transportului.

17.2 Clientul poate solicita plata raspunderii extinse aferente costurilor de refacere, reproducere, re-emitere sau retiparire (inclusiv a costurilor materialelor, de ex.: hartie, precum si a unor costuri rezonabile de manopera) pentru documentele transportate, prin completarea casutei relevante de pe AWB si prin plata taxei corespunzatoare „raspundere extinsa impotriva tuturor riscurilor” in caz de pierdere sau distrugere a transportului, in limita sumei de 500 EURO / transport. Acest tip de raspundere extinsa este valabil doar pentru documentele mentionate pe site-ul sucursalei sau reprezentantului TNT, care accepta preluarea transportului in cauza.

17.3 Optiunile de raspundere extinsa mentionate la clauza 17 (i) nu acopera pierderile si daunele indirecte (vezi conditiile mentionate la paragraful 13.1) si nici intarzierile in transport sau pierderile ca urmare a nerespectarii de catre client a obligatiilor sale conform acestui contract si (ii) nu acopera pierderile produse in urma serviciilor aditionale prestate, si de asemenea (iii) aceste optiuni nu sunt valabile in anumite tari. O lista completa a tarilor in care aceste optiuni nu sunt disponibile si/sau a conditiilor si capacitatii de acoperire a raspunderii extinse, poate fi obtinuta prin apelarea centrului local TNT de relatii cu clientii sau prin accesarea site-ului sucursalei sau reprezentantului TNT, care accepta preluarea transportului clientului.

18. PLANGERI FACUTE DE TERTI

Clientul ne asigura de faptul ca nu va permite altei persoane care are un interes asupra transportului sa faca plangeri legate de transport sau sa inceapa actiuni in justitie impotriva noastra, chiar daca acestea au fost determinate de neglijenta TNT, iar daca totusi are loc o plangere, clientul suporta toate cheltuielile cauzate de consecintele acesteia.

19. PROCEDURI IN CAZUL PLANGERILOR

In cazul in care clientul doreste sa faca o plangere ca urmare a distrugerii, pierderii sau intarzierii unui transport sau ca urmare a oricarei alte pierderi, trebuie respectata conventia care se aplica, cu procedura urmatoare, altfel plangerea poate fi refuzata:

19.1 Clientul trebuie sa ne anunte in scris despre pierdere, dauna sau intarziere in termen de maxim 6 luni de la data depunerii trimiterii postale la punctul de acces TNT .19.2 Clientul trebuie sa ne trimita intreaga documentatie referitoare la transport si / sau la pierderea, deteriorarea sau intarzierea produsa in termen de 21 de zile de la data notificarii plangerii.

19.3 Nu suntem obligati sa actionam in urma unei plangeri decat daca tarifele aferente serviciilor prestate au fost platite. Clientul nu poate sa deduca din tarifele aferente serviciilor prestate o suma care ar compensa pierderea reclamata.

19.4 TNT presupune ca transportul s-a livrat in bune conditii, in afara de cazul in care destinatarul a constatat daune si le-a mentionat expres pe foaia de livrare, in momentul acceptarii transportului. Pentru a lua in considerare o reclamatie, continutul transportului si ambalajul original trebuie puse la dispozitia TNT pentru verificare.

19.5 Dreptul clientului de a depune plangere impotriva TNT decade daca in termen de 1 an de la data livrarii transportului, sau de la data la care ar fi trebuit livrat transportul sau data la care s-a terminat serviciul de transport, nu s-a inaintat actiune in justitie. In cazul in care plangerea se refera la serviciile aditionale, dreptul clientului de a depune plangere impotriva TNT decade daca in termen de 1 an de la data la care clientul ar fi trebuit sa-si dea seama de pierdere, deteriorare sau intarziere, nu s-a inaintat actiune in justitie.

19.6 In cazul acceptarii de catre noi, total sau partial, a plangerii formulate, clientul garanteaza ca asiguratorii sai sau orice terte parti interesate, renunta la orice drepturi, facilitati sau sprijin la care ar putea fi indreptatiti cu privire la subrogarea in aceste drepturi.

19.7 Transportul nu poate fi considerat ca fiind pierdut timp de cel putin 30 de zile de la data anuntului de non-livrare. TNT poate stabili de comun acord impreuna cu clientul ca aceasta perioada sa fie mai scurta.

20. MODALITATI DE PLATA

20.1 Clientul este de acord sa plateasca tarifele noastre (inclusiv orice alte taxe aditionale aferente transportului) pentru expedierile efectuate intre locatiile specificate pe contractul de transport sau pentru alte servicii prestate de TNT, impreuna cu TVA-ul aferent, in termen de 15 zile de la data emiterii facturii, fara retinere la sursa, discount, cerere reconventionala sau orice alta deducere.

20.2 Clientul are dreptul sa reclame in scris factura emisa in termen de 9 zile de la data emiterii acesteia, iar dupa acest termen factura se considera ca fiind acceptata.

20.3 Tarifele de transport sau cele aferente serviciilor aditionale sunt calculate in concordanta cu ratele aplicabile transportului clientului, in conformitate cu tarifele care au fost stabilite separat cu acesta sau in conformitate cu contractul incheiat. Tarifele TNT sunt valabile si pot fi cerute in oricare dintre sediile TNT din tara in care transportul este facturat.

20.4 TNT factureaza fiecare expediere in functie de greutatea mai mare calculata si aleasa intre greutatea fizica reala a transportului si greutatea volumetrica a transportului. Greutatea volumetrica se calculeaza conform factorului de conversie volumetric care este prezentat in tarifele TNT. TNT poate verifica greutatea si / sau volumul si / sau numarul de articole aferente transportului clientului si daca exista discrepante intre cele declarate de client si greutatea si / sau volumul si / sau numarul de articole aferente transportului, clientul este de acord cu faptul ca greutatea si / sau volumul si / sau numarul de articole aferente transportului, avute in vedere la efectuarea calcului de tarif sunt cele calculate si verificate de catre TNT.

20.5 Toate taxele de import, TVA sau orice alta taxa in legatura cu livrarea unui colet ce pot aparea suplimentar in tara de destinatie, vor fi platite de catre destinatar in momentul livrarii. Daca destinatarul refuza sa plateasca, clientul expeditor este de acord sa plateasca aceste sume in termen de 15 zile de la notificarea expresa a faptului ca destinatarul nu a platit.

20.6 Clientul este de acord sa plateasca o dobanda anuala formata din ROBOR la o luna publicat de BNR in prima zi a lunii in curs plus o marja de 9% pana la plata integrala si finala a facturilor restante, dobanda ce se va aplica pentru fiecare zi de intarziere  la toate facturile neplatite in termen de 15 zile de la data emiterii facturii.. Clientul este de acord sa plateasca costurile ocazionate de colectarea facturilor neplatite in termen de 15 zile de la data emiterii facturii.

20.7 Tarifele de livrare “door to door” (“usa la usa”) prezentate clientului includ taxe pentru formalitatile vamale simple. TNT isi rezerva dreptul de a taxa in plus in cazul unor formalitati vamale suplimentare, ce implica timpi si costuri administrative suplimentare. Taxele aditionale se pot aplica in unele tari pentru activitati vamale complexe si acestea includ, dar nu se limiteaza la transporturi care necesita:

20.7.1 formalitati vamale ce implica mai mult de trei bunuri diferite;

20.7.2 obligatii vamale sau necesitatea de a livra bunuri conform unor obligatii vamale;

20.7.3 facilitati temporare de import;

20.7.4 reprezentare vamala ce necesita implicarea unui alt departament guvernamental in afara de autoritatile vamale.
In unele tari, TNT poate face plati in avans in numele importatorului, plati cu privire la taxele de import sau alte taxe, iar in situatia in care acest serviciu presupune si o taxa administrativa locala, aceasta ii este facturata destinatarului sau, in cazul in care destinatarul nu plateste, ii este facturata clientului-expeditor.

20.8 Clientul poate da instructiuni speciale de facturare sau se poate pune de acord cu destinatarul sau cu un tert ca acesta din urma sa plateasca transportul, precum si alte taxe, suprataxe, amenzi, etc. ce pot aparea si sunt legate de transport. Daca destinatarul sau alta parte refuza sa plateasca transportul, clientul este de acord sa suporte toate cheltuielile aferente acestuia in termen de 15 zile de la notificarea clientului cu privire la refuzul de plata al destinatarului.

20.9 Factura emisa de TNT pentru serviciile prestate nu include copia dovezii de livrare (care poate fi obtinuta, la cerere, in format electronic) sau orice alte documente aditionale.

20.10 TNT poate transmite factura pentru  serviciile prestate in format  electronic, via e-mail, in baza acordului semnat de catre  client. In cazul in care clientul solicita factura pe suport de hartie TNT isi rezerva dreptul de a percepe o taxa de administrare pentru furnizarea acestui serviciu.

20.11 Factura emisa de TNT pentru serviciile prestate trebuie platita in moneda stipulata pe factura sau, in cazul in care acest lucru nu este specificat, in moneda locala, la rata de schimb specificata de TNT.

20.12 TNT isi rezerva dreptul ca, pentru oricare din expedierile derulate prin TNT la un moment dat, sa vanda continutul transportului si sa retina din suma obtinuta prin vanzare orice alta suma datorata de catre client companiei TNT.

20.13 Clientul este responsabil pentru plata tuturor taxelor si a altor cheltuieli, incluzand taxe de timbru aplicabile serviciilor de transport si serviciilor aditionale oferite, precum si tuturor documentelor incluse in expediere.

21. DESPAGUBIRE IN PRIVINTA ANGAJATILOR

21.1 Clientul este de acord sa despagubeasca TNT in ceea ce priveste toate costurile, reclamatiile, raspunderile si cerintele de orice natura care pot aparea direct sau indirect, urmare a actiunilor intreprinse de:

21.1.1 angajati TNT desemnati sau exclusiv dedicati serviciilor de transport pe care le furnizeaza clientilor;

21.1.2 angajati sau fosti angajati ai clientului;

21.1.3 sau ai vreunui furnizor sau fost furnizor al clientului;

21.1.4 sau al vreunei parti angajate de client, care pot sa apara in relatia comerciala intre noi si client.
Aceasta se refera si la orice obligatie sau raspundere aparuta din aplicarea Directivei Comunitatii Europene a Drepturilor de Cumparare (77/187/EEC, amendata de Directiva 2001/23/EC), dar fara a se limita la aceasta, sau a legislatiei nationale sau a oricarei legislatii cu privire la forta de munca.

22. JURISDICTIE

22.1 In cazul in care un termen sau o conditie este declarata nula sau neaplicabila, o astfel de decizie nu va afecta celelalte conditii ale acestui contract, care vor ramane in vigoare.

22.2 In conformitate cu toate conventiile in vigoare aplicabile, disputele ce se nasc in legatura cu acest contract se vor solutiona de catre instanta tarii in care compania noastra are situata cea mai apropiata filiala sau reprezentanta TNT, care accepta transportul sau care efectueaza serviciile solicitate.

 

“Aveti nevoie de asistenta? Intrebari? Suntem aici pentru a va ajuta”
021 303 4567

Mergeti la sectiunea Asistenta

“Expediati din punctul A in punctul B, Pregatire, Expediere, Livrare”
Aflati cum

Mai multe detalii

“Mai mult de 5 expedieri intr-o saptamana? Utilizati aplicatia noastra online”
Aflati cum

Vedeti functiile