Pregătirea paleților

Cum asigurați rezistența și stabilitatea

Paletul perfect nu oferă doar stabilitate și protecție. Pregătirea corectă a acestuia vă ajută să evitați și costurile suplimentare. Deoarece tarifele noastre sunt calculate în funcție de greutate și volum, orice obiect care ocupă mai mult spațiu sau care face ca paletul să nu poată fi stiviut generează cheltuieli suplimentare.

Ghid pentru pregătirea paleților perfecți

1. Stivuiți cutiile în coloane

Coloanele asigură rezistența maximă a stivei. În cazul conținuturilor rigide, puneţi cutiile în mod intercalat, asemenea cărămizilor, pentru a crește gradul de stabilitate.

2. Nu așezați marfa în afara suprafeței paletului

Coletele trebuie așezate pe palet fără a depăși marginile acestuia – nu acceptăm paleții cu articole care ies în afara perimetrului acestuia.

3. Mențineți suprafața superioară plată

Suprafața superioară trebuie să fie plată, rezistentă și să permită stivuirea. Paleții care nu pot fi stivuiți vor atrage cheltuieli suplimentare.

4. Asigurați paleții cu bandă rigidă sau cu folie

Utilizați două benzi rigide pentru a asigura laturile paletului și/sau împachetați strâns articolele, pentru a nu se deplasa pe palet. Banda rigidă și folia trebuie să includă și paletul.

5. Aplicați etichetele la vedere

Etichetele trebuie să fie lipite pe lateral, nu pe partea superioară, deoarece un alt palet poate fi stivuit peste paletul dumneavoastră. Paleții care nu pot fi stivuiți trebuie să aibă etichete sau marcaje. 

 

Sfat: pentru paleții care pot fi stivuiți, introduceți o copie a etichetei în interiorul unei cutii de pe palet. Pentru paleții care nu pot fi stivuiți și care conțin articole cu forme neregulate, lipiți eticheta pe un articol – dacă mărfurile vor fi împachetate cu folie, înainte de ambalare lipiți eticheta pe un articol.

Paletul perfect

Acordați atenție modalității de ambalare

Ambalajul expedierii dumneavoastră trebuie să îndeplinească cerințele noastre minime de siguranță.